Din fericire, creșele au rămas deschise și în pandemie, iar copiii au avut ocazia să folosească din plin materialele oferite de Decathlon, atât pentru activitățile de mișcare derulate în interior, cât și pentru cele în aer liber.
De unde a apărut necesitatea proiectului?
Este important de punctat că motricitatea copilului în primii ani de viață impactează decisiv dezvoltarea lui cognitivă și emoțională echilibrată, pe lângă sănătatea sa fizică implicită. Cu alte cuvinte, orice copil care face multă mișcare, va avea o inteligență superioară și va fi mai sănătos pe termen lung, cu șanse bune ca mișcarea să devină pentru el și un stil de viață. De aceea, este esențial ca nevoia naturală de mișcare a copiilor, chiar de la naștere, să fie favorizată din plin!
Echipamentul Decathlon special conceput pentru copii de vârste mici sunt extrem de atractive și eficiente pentru a stimula jocul și mișcarea copiilor, sub toate formele.
”Am primit cu multă bucurie și mulțumim pentru implicarea Decathlon prin sponsorizarea oferită în cadrul acestui proiect, de care beneficiază deja toți copiii care frecventează creșele din Sectorul 3. Suportul oferit completează foarte frumos eforturile noastre de a susține creșterea calității educației timpurii în creșele noastre. Încurajăm în mod particular mișcarea copiilor, sub toate formele, iar timpul petrecut zilnic în aer liber este deja o regulă la noi. Pot să vă spun că această inițiativă a fost primită cu entuziasm și de comunitatea de părinți, care conștientizează și stimulează mai departe nevoia de mișcare a copiilor, în timpul pe care îl petrec împreună. Vitalitatea copiilor și dezvoltarea lor armonioasă, fizică și emoțională este misiunea noastră, iar materialele Decathlon sunt toate binevenite și apreciate”, a declarat Mihaela Ungureanu, Director General DGASPC Sector 3.